EDITURA LUX SUBLIMA
ARTICOLE YOGA MAGAZIN
Vreme trece, vreme vine. Noi suntem între trecut şi viitor. Punte ridicată peste abis. Cea care ne duce pe ţărmul unei noi lumi.
Propria noastră inimă este un pod care se construieşte chiar acum. Chiar în momentul în care eu scriu şi voi citiţi. Chiar în momentul în care gândul meu s-a îndreptat spre voi şi inima mea a simţit inimile voastre. Iar această simţire se îmbogăţeşte continuu din setea care ne aduce mereu unii spre alţii şi pe toţi deopotrivă spre Inima care ne este obârşie.
Nu vom obosi să căutăm acest miez al vieţii şi această solidaritate, pentru că orice am alege pentru un timp sau altul să trăim, să dorim, să înfăptuim, nu ne va fi îndeajuns. Nici dacă vom fi preaiubiţi şi preaiubite, nici dacă vom fi artişti sau inventatori, nici dacă vom fi mult premiaţi şi mult prosperi. Toate formele de putere şi satisfacţie pe care le căutăm şi le experimentăm nu ne sunt
de-ajuns. Aceasta este marea noastră şansă, la fel cum este şi marele pericol.
Căci atunci când nu astâmpărăm adevărata foame, lăcomia riscă să se înteţească şi să ne ducă spre noi excese. Desigur, în egală măsură este posibil să ne ducă spre adevărata hrană. Cum putem face saltul care ocoleşte pericolul şi foloseşte pe deplin şansa? Aici este un test permanent şi îl dăm pe muchie de cuţit. Pe muchie de vremuri.
Am auzit cu toţii descrieri teribile ale momentului decembrie 2012. O voluptate anapoda i-a făcut pe mulţi să strige cât i-au ţinut puterile: „Lumea se scufundă, sfârşitul e aproape.“ Iată-ne însă în 2013. S-a amânat apocalipsa? Dar e încă aproape?
Adevărata înţelepciune şi semnele care se arată spun altceva. Nu sfârşitul, ci începutul e aproape. Este cel mai aproape, în cel mai intim spaţiu al fiinţei noastre. În inimă. Ce ne e de trebuinţă pentru ca lumea veche în care am trăit să-şi dizolve vârtejurile de întuneric? Să ne trezim, să creştem, să acţionăm.
Am mai auzit aceste vorbe. Ne-am gândit la ele, dar am crezut că îi privesc mai ales pe ceilalţi. Am fost convinşi că noi ne-am trezit, creştem, acţionăm. Şi totuşi fiecare dintre noi încă îşi îngăduie câte-un pui de somn în zone ale conştiinţei care au nevoie de luciditate.
Fiecare însă poate să-şi privească gândurile, stările, automatismele de reacţie, faptele şi să ia hotărârea de a se maturiza spiritual. De a-şi asuma responsabilitatea pentru felul cum arată existenţa sa. Fiecare dintre noi e cu adevărat câştigat din momentul în care îşi asumă această responsabilitate chiar şi pentru lucrurile care nu-i plac, pentru relaţiile care nu-l bucură şi pentru situaţiile care i se par nedrepte.
Dar a înţelege că suntem pe deplin responsabili nu înseamnă a ne simţi vinovaţi. Ci a ne lua în stăpânire întreaga putere lăuntrică. A ne convinge că suntem liberi să alegem de-acum înainte alt fel de a gândi, de a acţiona, de a relaţiona. De a ne modela propria viaţă şi în felul acesta viaţa întregii umanităţi.
Aşadar începutul noii lumi este aproape. În inimă. N-o să lăsăm viitorul să ne aştepte. Îl vom crea. Chiar din momentul acesta.
Propria noastră inimă este un pod care se construieşte chiar acum. Chiar în momentul în care eu scriu şi voi citiţi. Chiar în momentul în care gândul meu s-a îndreptat spre voi şi inima mea a simţit inimile voastre. Iar această simţire se îmbogăţeşte continuu din setea care ne aduce mereu unii spre alţii şi pe toţi deopotrivă spre Inima care ne este obârşie.
Nu vom obosi să căutăm acest miez al vieţii şi această solidaritate, pentru că orice am alege pentru un timp sau altul să trăim, să dorim, să înfăptuim, nu ne va fi îndeajuns. Nici dacă vom fi preaiubiţi şi preaiubite, nici dacă vom fi artişti sau inventatori, nici dacă vom fi mult premiaţi şi mult prosperi. Toate formele de putere şi satisfacţie pe care le căutăm şi le experimentăm nu ne sunt
de-ajuns. Aceasta este marea noastră şansă, la fel cum este şi marele pericol.
Căci atunci când nu astâmpărăm adevărata foame, lăcomia riscă să se înteţească şi să ne ducă spre noi excese. Desigur, în egală măsură este posibil să ne ducă spre adevărata hrană. Cum putem face saltul care ocoleşte pericolul şi foloseşte pe deplin şansa? Aici este un test permanent şi îl dăm pe muchie de cuţit. Pe muchie de vremuri.
Am auzit cu toţii descrieri teribile ale momentului decembrie 2012. O voluptate anapoda i-a făcut pe mulţi să strige cât i-au ţinut puterile: „Lumea se scufundă, sfârşitul e aproape.“ Iată-ne însă în 2013. S-a amânat apocalipsa? Dar e încă aproape?
Adevărata înţelepciune şi semnele care se arată spun altceva. Nu sfârşitul, ci începutul e aproape. Este cel mai aproape, în cel mai intim spaţiu al fiinţei noastre. În inimă. Ce ne e de trebuinţă pentru ca lumea veche în care am trăit să-şi dizolve vârtejurile de întuneric? Să ne trezim, să creştem, să acţionăm.
Am mai auzit aceste vorbe. Ne-am gândit la ele, dar am crezut că îi privesc mai ales pe ceilalţi. Am fost convinşi că noi ne-am trezit, creştem, acţionăm. Şi totuşi fiecare dintre noi încă îşi îngăduie câte-un pui de somn în zone ale conştiinţei care au nevoie de luciditate.
Fiecare însă poate să-şi privească gândurile, stările, automatismele de reacţie, faptele şi să ia hotărârea de a se maturiza spiritual. De a-şi asuma responsabilitatea pentru felul cum arată existenţa sa. Fiecare dintre noi e cu adevărat câştigat din momentul în care îşi asumă această responsabilitate chiar şi pentru lucrurile care nu-i plac, pentru relaţiile care nu-l bucură şi pentru situaţiile care i se par nedrepte.
Dar a înţelege că suntem pe deplin responsabili nu înseamnă a ne simţi vinovaţi. Ci a ne lua în stăpânire întreaga putere lăuntrică. A ne convinge că suntem liberi să alegem de-acum înainte alt fel de a gândi, de a acţiona, de a relaţiona. De a ne modela propria viaţă şi în felul acesta viaţa întregii umanităţi.
Aşadar începutul noii lumi este aproape. În inimă. N-o să lăsăm viitorul să ne aştepte. Îl vom crea. Chiar din momentul acesta.
Aurea Mutulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu